Cine sunt eu? Eu sunt iPhone 7

O sa incep cu un cliseu: suntem produsele societatii noastre de consum. E un inceput plictisitor, dar adevarat, si va explic imediat de ce. Sunt atatea lucruri de cumparat care ba ne imbie, ba ne asalteaza cu sloganurile lor cool si reclamele atragatoare cu oameni frumosi si fericiti, incat e greu sa le rezistam. Asa ca ne cumparam tot felul de gadgeturi si lucruri mai mult sau mai putin necesare, si suntem bucurosi de ele, pentru scurt timp, inainte sa ne dorim urmatoarea versiune de iPhone, o masina mai noua sau cizmele la moda pentru iarna asta.

 

Add a comment

Tu cum te relaxezi?

Dex-ul zice ca a te relaxa inseamna:

1. “A face ceva fara graba, fara încordare sau tensiune; a face ceva destins.

2. A se destinde. ♦ (Fig.) A (se) linisti; a(-si) scadea tensiunea nervoasa”.

Mijloace de relaxare sunt variate si diverse, pentru toti si pentru toate. Pentru mine prima metoda de relaxare care imi vine in minte atunci cand ma gandesc la “relaxare” este masajul. Cu toate ca frecventa cu care il practic m-ar duce la un deficit serios in ceea ce priveste nivelul de relaxare. Alte metode de relaxare ar putea fi mersul in concediu, plimbarile in natura cu aer curat/proaspat, muzica, un film “bun” (de preferat pentru mine SF), de ce nu ceva dulce sau bun de mancare, sportul, statul la soare, gradinaritul.

Add a comment

Care este prima persoana pe care o suni intr-o situatie de urgenta?

Fie ca-i vorba de o criza de rinichi cu febra si durere, sau una de apendicita, sau de o pana la masina in plin camp, sau de geanta care ti-a fost furata, sau de un accident de masina, sau de orice alta situatie care este neobisnuita si ne ia prin suprindere, reactia noastra emotionala va fi una pe masura, adica neobisnuita, imprevizibila, si care ne va lua prin surprindere. Cu alte cuvinte e posibil sa simtim un cocktail de genul: frica, panica, palpitatii, tremurat, ameteli, genunchi moi, sentimente de neputinta, incapacitatea de a intelege sau accepta ce se intampla si bineinteles tot felul de alte senzatii care vin de pe urma interpretarilor pe care le acordam situatiei.

 

Add a comment

Ce merita sa stii dupa trauma

In ultimul timp (in mod misterios chiar dupa Congresul de Psihotraumatologie) mi-au intrat in cabinet mai multe persoane care se luptau cu traume recente. Acest articol e inspirat de ele, de discutiile si ideile care le-au mai luminat chipurile si care le-au ajutat sa se simta in fiecare zi macar un pic mai bine.

Ai trecut si tu de curand printr-o experienta traumatizanta? Ai fost intr-un accident, sau ai fost atacat de cineva pe strada? Ai pierdut un prieten, un parinte sau o alta persoana apropiata sufletului tau? Ai pierdut munca ta intr-un cutremur, o inundatie, o alunecare de teren? Ti-ai pierdut locul de munca, posibilitatea de a te intretine? Ai fost luat de langa cei cunoscuti, dus intr-un loc strain, batut, abuzat, terorizat? Ai aflat ca ai o boala mortala? Ai crezut ca ai sa mori sau ca ai pierdut tot ce erai?

Add a comment

NU CER, pentru ca e mai bine sa NU STIU!

Cateodata, e greu sa ceri. Respingerea e de neconceput. In anumite situatii, pare a fi cel mai periculos lucru din lume. Dum dum dum duuum... Melodramatic, stiu, dar cam adevarat.

Ai avut vreodata nevoie de ceva important de la cineva important pentru tine, dar nu te-ai putut mobiliza sa ceri acel lucru? Ai simtit vreodata ca esti ca paralizat/a si nu poti sa ceri ce ai avea nevoie de la cine ai nevoie? Ca ar fi periculos sa ceri?

Ne punem in mainile altuia, atunci cand cerem, si e de inteles ca A CERE e un act care poate crea sau redeschide rani. E dificil si delicat sa jonglam cu dependenta de celalalt, teama de respingere, vulnerabilitatea noastra, credintele noastre despre noi insine si ceilalti si sa le lasam pe toate sa se vada, in momentul in care cerem. Riscul e atat de mare: sa fiu respins chiar cand m-am deschis si am oferit altuia pe tava nevoia si neputinta mea, si puterea de a ii veni in intampinare sau de a o frustra.

Add a comment

Un pas dincolo de zona de confort!

Sunt lucruri pe care le facem cu totii de la sine, automat, instinctiv, si fara multa bataie de cap. Ceea ce mancam, oamenii cu care lucram, locurile unde iesim, chiar si modul cum ne privim pe noi insine, si cine credem ca suntem. Toate astea, as spune eu ca reprezinta zona noastra de confort, unde e caldut si bine, si unde puterea obisnuitei isi spune cuvantul.

Ce se intampla cand pasim dincolo de zona de confort? Cand schimbam modul sau oamenii cu care lucram, si cu care interactionam zilnic? Sau cand banalul pranz, il schimbam cu un altul mai fistichiu si dintr-o alta bucatarie, de preferinta internationala? Sau cand ne uitam in oglinda si ne suprindem gandindu-ne la noua noastra “fata”, pe care nu am vazut-o pana atunci, care este poate de om cu emotii, care se pierde si nu este “tare ca stanca”?

Add a comment

Cuvinte care descriu ceea ce simtim

Simtim emotiile pe care o persoana, sau ceea ce face o persoana, un loc, o activitate sau obiectele “statice” din jurul nostru (aparent) ni le provoaca. Prin obiecte “statice” ma refer la tot ce ne inconjoara, de la cana de cafea, la setul nou de accesorii pt baie, la bijuteriile pe care le purtam, la noul model de telefon pe care l-am cumparat, la cutia de ciocolata preferata, sau ultima achizitie in materie de tehnologie avansata. Fiecare dintre acestea ne face sa ne simtim intr-un fel anume.

Cat de bine ne descurcam sa numim si sa punem o eticheta pe emotia pe care o simtim? E bine de stiut faptul ca invatam pe masura ce crestem sa dam un nume emotiilor pe care le avem. Copiii simt la fel de intens ca adultii emotii diverse, dar se descurca poate mai greu in a identifica si a numi acea emotie pe care o simt. Asta insa nu este o regula. Pentru unii adulti este la fel de greu sa raspunda la intrebarea: “ce ai simtit atunci cand … ?”.

Add a comment

Despre interdictii si folosirea lui “NU” atunci cand suntem copii

Nu ai voie!

Nu te murdari ca un porc!

De ce nu stai cuminte langa mine ca alti copii?

De ce nu alergi mai incet?

Nu mai face galagie!

Vi se par cunoscute interdictiile si intrebarile de mai sus? Poate si parintii vostri si ai mei le-au folosit la un moment dat. Eu stiu sigur ca le-am auzit de curand in parc, pe strada, etc, si bineinteles nu sunt singurele, lista lor poate continua. Cred ca daca am face un brainstorming impreuna am genera in mod sigur un numar foate mare de idei asemanatoare: ce spuneau cei mari ca trebuie sau nu trebuie sa facem.

Add a comment

Cum ati continua fraza: “cand eram mic/a...”?

In cazul meu cateva exemple ar fi cele de mai jos:

    • Cand eram mica ma gandeam ca este posibil, dupa ce o sa cresc suficient de mare, sa aflu cine este Mos Craciun.
    • Cand eram mica imi doream sa ma trezesc intr-o zi si sa nu mai am genunchii loviti si cu semne de la atatea cazaturi.
    • Cand eram mica vroiam sa devin doctorita si sa am grija de copiii care sunt speriati si sunt in spitale.
    • Cand eram mica ma gandeam ca poate intr-o zi va exista un canal tv care sa “dea numai desene toata ziua, de dimineata pana seara”. Azi sunt cred ca sunt vreo 5 canale tv cu desene animate pt copii.
    • Cand eram mica stiam ca daca m-ar fi lasat cineva, eu as fi putut sa spal geamuri, sa calc, sa fac curat, sa fac tot ceea ce facea un om mare, insa dupa puterile unui copil.
    • Cand eram mica EU aveam nevoie de jucarii, de carti, de fructe, de stat singura si de gandit la cum o sa fie cand o sa cresc mare.

 

Add a comment