Am atatea alegeri de facut, cate o mie pe zi! Cand sa ma trezesc, ce sa mananc, sa mananc?, cu ce sa ma imbrac, sa ma duc sau nu la serviciu, sa iau masina sau sa merg pe jos, sa iau umbrela sau s-o las acasa, sa ma apuc de proiectul x sau sa mai astept, sa muncesc sau sa dau un solitaire, ce sa mananc la pranz, sa mananc la servici sau sa astept sa ajung acasa, sa imi cumpar pantofii aia, dar geanta, sa platesc intretinerea luna asta sau sa o las pe luna viitoare, sa ma uit la un film sau la un talkshow, ce carte sa citesc, ce sa ii povestesc partenerului despre ziua de azi, ce planuri sa facem, sa le facem azi?, sa am chef de sex in seara asta sau nu, sa il cert pe ala micu sau sa il inteleg, sa ii dau voie sa faca religie la scoala sau sa ma impotrivesc, sa il dau la meditatii, sa ii cumpar o geaca noua acum sau la salariul viitor, sa schimb medicul de familie, sa stau un pic cu mine insami sau sa vad ce mai e de facut prin casa, sa ma relaxez sau sa ma stresez, sa ascult ce-mi povesteste prietena sau doar sa ma prefac, etc.

Ce-or mai fi facand Ghita si Eufrosina? Sper ca n-ati uitat deja de ei. Daca totusi s-a intamplat inimaginabilul si ati uitat, va puteti reaminti aici. Ziceam atunci ca Ghita si Eufrosina au avut un parcurs identic indentissim in viata, doar ca Ghita s-a aferat si a ales constient in fiecare punct de cotitura, a facut lucrurile sa se intample, pe cand Eufrosina doar s-a aferat si ei lucrurile i s-au intamplat. Tot atunci ma prefaceam ca e o alegere egala intre a trai ca Ghita sau ca Eufrosina, dar ce voiam sa spun de fapt e ca ar fi bine sa alegeti sa traiti ca Ghita, constient.

V-ati prins de altfel, ca nu m-am straduit prea tare sa par impartiala.

Va plac povestile?

Voi citeati sau vi se citeau povesti cand erati mici?

Eu ma gandeam azi la povestile pe care mi le spuneau matusa si mama, in perioada cand adormeam la pranz dupa ce mi se citea sau inventa ceva. Imi placeau atunci povestile care aveau mai putine incercari de trecut pentru personajul principal, printul nestiut de nimeni care razbate printre multe obstacole si greutati. Ma simteam anxioasa si tematoare ca drumul va fi prea lung, ca printul nu va ajunge inapoi, si mai ales ca ea, printesa, va avea doar rolul celei care isi asteapta printul si ramane asa... asteptand.

Imi amintesc cum am invatat in primii ani de scoala limba engleza si apoi franceza, si apoi italiana, si cat de multa importanta dadeau profesorii mei de atunci, verbelor “ A FI” si a “A AVEA”. Multe lectii incepeau si se terminau cu conjugarea verbelor, si poate nu intamplator conjugarile verbelor “A fi” si “A avea” erau parca o forma de salut intre noi elevii si ei profesorii, fara de care nu vorbeam parca aceeasi limba.

Pornind de la amintirea asta despre verbul “a avea” – ca fiind un verb de prim rang pt orice limba - am observat mai departe cum in zilele noastra “a avea” este mult mai des folosit si intalnit decat “a fi” (fara a spune ca asta e de bine, sau de rau; asta este ceea ce am observat eu).

Psihoterapeut Bucuresti si Ploiesti

Psihoterapeut Buzau

Irina Geabot (Ghimbasanu)

0744 540 156

Email Irina


©  Terapia Functioneaza - SCPP Dancescu si Ghimbasanu. Toate drepturile rezervate.

Contact rapid