A fi optimist sau a schimba “perspectiva”

A fi optimist sau a schimba “perspectiva”? Aceasta a fost intrebarea la care am incercat sa gasim raspuns in cadrul unui grup de suport pe care l-am facilitat. Participantul care mi-a pus aceasta intrebare nu cred ca avea dileme Shakespeariene, ci mai degraba o dorinta sincera sa depaseasca situatia dificila din viata sa. Ceilalti membri ai grupului afirmau ca DA si-ar dori sa fie mai optimisti, ca DA americanii si cei 10 pasi spre fericire sunt sigur de gasit si in viata lor din Romania, ca DA gandurile negre si ancorarea in suferinta nu ii ajuta cu nimic.

Cel putin la un prim nivel majoritatea dintre noi – cred eu - am inteles deja, sau am fost cel putin o data pusi in situatia de a recunoaste ca e “bine”, ca “e la moda”, ca e de “dorit” sa fim optimisti. De parca optimismul e ceva ce invatam si dobandim din carti, reviste, teste, experienta celorlalti sau pur si simplu din dorinta noastra sincera de a fi optimisti.

In acest grup insa a fost o persoana care a ilustrat la perfectie si meritele schimbarii perspectivei. Discutam despre optimism cu grupul care avea dificultati intr-un anumit “sertar” din viata (folosesc adesea ideea de “sertar” pentru a separa ariile din viata noastra: viata personala, serviciu, prieteni, pasiuni, nemultumiri, durere, etc, pentru a le scoate la suprafata si a lucra mai usor cu fiecare dintre ele) si un participant – domnul M, cel mai vorbaret, glumet, si la prima vedere optimist dintre toti – le-a spus celorlalti: “Eu nu sunt optimist; nu am de ce sa fiu optimist”. Si din povestea lui de viata, reiesea intr-adevar ca nu priveste viata cu multa incredere, ca nu are tendinta de a vedea mai ales latura buna si favorabila a lucrurilor, si ca nu se incadreaza in definitia clasica a unei persoane optimiste.

Ce facea insa domul M diferit de toti ceilalti? Ce anume contribuise la faptul ca ceilalti membri ai grupului au gandit despre el ca este optimist? Domnul M in timp ce ne facea partasi la intamplarile si necazurile din viata sa, schimba in permanenta perspectiva din care povestea: era un fin observator al modului cum vecinul lui sau sotia lui a rectionat la un X eveniment si ce a gandit el despre reactia lor; se referea la mai mult de o singura situatie atunci cand povestea despre o problema actuala (facea corelatii dintre problema actuala si altele din trecut), si dadea impresia unei “retele” gen internet intre problemele sale din prezent cele din trecut si cele pe care le anticipeaza in viitor.

As spune ca domnul M este un om pro-activ, un om care instinctiv accesa mai multe cutiute din sertarul cu probleme si nu se lasa coplesit de o singura “viziune” asupra unei probleme. Un exemplu pe care ni l-a dat a fost cu o furtuna puternica care i-a distrus jumatate de acoperisul adapostului pentru animale: insa nu a omis sa ne spuna ca cealalata jumatate din acoperis nu s-a stricat, si se simtea recunoscator. Ne-a povestit faptul ca vecinul lui a fost mai afectat decat el de furtuna, ca sotia lui a fost extrem de suparata si nemultumita ca cineva nu a construit cum trebuie acoperisul; el se simtea ingrijorat ca pana va repara acoperisul la o noua furtuna s-ar putea distruge de tot, dar cine poate pana la urma prevedea o furtuna, ei sa scape cu viata si sa fie sanatosi. In plus se gandea sa reconstruiasca si sa schimbe cu totul adapostul pentru animale, ca daca tot era stricat pe jumatate. Se mai gandea ca sotia lui va fi impotriva, doar de multe ori ea a comentat si a fost impotriva, dar cei doi se vor descurca si de data aceea, iar copiii poate ii vor ajuta macar acum, ca doar ii crecusera oameni cu suflet bun si iubitori, si in caz ca nu ii vor ajuta copiii vor face ei insisi niste economii sau vor gasi cumva banii, oricand de greu le va fi dupa... Si astfel gandurile domului M despre evenimentul respectiv se insiruiau ca margelele pe sarma... si ochelarii prin care domnul M privea situatia se schimbau uluitor de repede. Perspectiva de la o idee la alta era mereu alta, de parca perechi nenumarate de ochelari erau la dispozitia lui pentru a privi.

Am descoperit de curand in cartea lui Nossrat Peseschkian (fondatorul psihoterapiei pozitive) “Povesti orientale ca instrument de psihoterapie” mai multe parabole si povesti care transmit aceeasi invatatura: punctul de plecare in interpretarea unui situatii este unul catalizator pentru noi modalitati de a gandi. Un exemplu din carte era cel prin care frigiditatea era vazuta initial ca o “raceala sexuala” sau “incapacitate de a avea un orgasm”; o schimbare a perspectivei ar fi a considera frigiditatea ca un “mod de a spune NU cu propriul corp”, ceea ce sugereaza intelegerea de sine a femeii si a sexualitatii feminine, efectele problemei asupra relatiei de cuplu, si calea spre un posibil tratament.

Fiecare dintre noi se poate ocupa de problemele din diferite “sertare” din viata sa cu mai mult sau mai putin optimism. Uneori schimbarea perspectivei, sau a “ochelarilor” prin care privim o situatie poate face diferenta. Din fericire nu exista o reteta universala de a ne rezolva problemele si orice poate functiona. Asa ca intrebarea e mai degraba nu ce e mai bine, sa fii optimist sau sa privesti situatia si din alta perspectiva, ci ce va functiona mai bine pentru mine?

Apropos, si terapia functioneaza!