Cum ati continua fraza: “cand eram mic/a...”?

In cazul meu cateva exemple ar fi cele de mai jos:

• Cand eram mica ma gandeam ca este posibil, dupa ce o sa cresc suficient de mare, sa aflu cine este Mos Craciun.
• Cand eram mica imi doream sa ma trezesc intr-o zi si sa nu mai am genunchii loviti si cu semne de la atatea cazaturi.
• Cand eram mica vroiam sa devin doctorita si sa am grija de copiii care sunt speriati si sunt in spitale.
• Cand eram mica ma gandeam ca poate intr-o zi va exista un canal tv care sa “dea numai desene toata ziua, de dimineata pana seara”. Azi sunt cred ca sunt vreo 5 canale tv cu desene animate pt copii.
• Cand eram mica stiam ca daca m-ar fi lasat cineva, eu as fi putut sa spal geamuri, sa calc, sa fac curat, sa fac tot ceea ce facea un om mare, insa dupa puterile unui copil.
• Cand eram mica EU aveam nevoie de jucarii, de carti, de fructe, de stat singura si de gandit la cum o sa fie cand o sa cresc mare.
• Cand eram mica eram obisnuita cu A CERE si A PRIMI, si mai putin cu a fi refuzata.

Copilul care am fost odata se regaseste in adultul de acum, traieste in interiorul lui si isi face din cand in cand simtita prezenta. Copilul din noi iese la suprafata in momente cand ne purtam ca niste copii, dar poate mai ales atunci cand ne simtim ca niste copii. Cand ne simtim ca niste copii inseamna poate ca am primit EXACT ceea ce ne doream si aproape am topai de bucurie, inseamna poate ca ne simtim protejati, tinuti in bratele cuiva, poate mai inseamna ca visam cu ochii deschisi si avem incredere, speranta, planuri si dorinte de indeplinit.

Dar poate sunt momente cand ne simtim ca niste copii si in sensul infantilizant, si deloc sanatos in care se poate simti un adult. Atunci cand cei din jur se uita de sus la noi (chiar daca avem aproape aceeasi inaltime cu ei), cand isi dau cu parerea in legatura cu alegerile noastre de zi cu zi, cand stiu mai bine ca noi ce e de facut in orice domeniu, cand vor sa ne ajute si ne dau lucruri fara sa ne intrebe daca avem nevoie de ele, si care nu sunt bune pentru noi... si lista ramane deschisa.

Ar fi mare lucru ca noi, adultii care suntem acum, sa respectam copiii de langa noi, si sa le permitem sa se manifeste. Printre copiii de langa noi putem sa ii intalnim pe copiii nostri, pe nepotii din familie, pe copiii prietenilor, sau chiar pe noi insine. Si daca noi nu suntem intr-adevar alaturi de copilul de langa noi, cine o sa fie? Imaginati-va ca stati pe jos, si in cerc sunt adultii in picioare in jurul vostru... Cat de MARE pare lumea de acolo de jos, si cat de neputinciosi ne simtim!