SECRETUL, redescoperit de mine

Stiti cartea/filmul "Secretul"? Doreste-ti tare tare ceva, lasa dorinta asta sa-ti inunde toata fiinta, si acel ceva va veni (cumva) la tine? Sunt psihoterapeut, si am ceva amendamente la aceasta fantasma minunata si seducatoare.

Ca sa fie mai putin plictisitor, am sa-mi ilustrez revelatia cu o anecdota. :)

Nota: Cei care ati avut aceasta revelatie mai demult, scuzati-ma, eu acum am ajuns la ea, si bineinteles ca sunt incantata de propria mea idee, asa ca simt nevoia sa o impartasesc cu lumea! Stiu ca nu am inventat roata, si nici apa calda, dar unele lucruri simple sunt atat de utile, ca merita repetate. Am mentionat ca e revelatia MEA? Terapeutii stiu de ce asta e asa de important: revelatia proprie a omului e mai valoroasa pentru el ca toata teoria din lume.

Incepe povestea:

Pe 2-3 noiembrie (2013) a fost Conferinta Nationala de Psihotraumatologie, la care am participat si eu. A fost o experienta excelenta, vesela si prietenoasa si informativa, traumatizanta doar pentru fundul meu, care a amortit in banca de facultate in cele aproape 18 ore cat a fost constiincios asezat. (In facultate ma asiguram ca am grija de mine si nu ma chinui la scoala 9 ore pe zi! )

Pe 4 noiembrie, luni, eram inscrisa la workshopul de constelatii ale intentiei facilitat de Vivian Broughton, si eram pregatita, foarte pregatita, netarmurit de pregatita si dornica sa lucrez. Incepusem sa lucrez demult inauntru, urma sa finisez pasul asta frumusel impreuna cu grupul si cu Vivian. 

La conferinta se stia ca urmeaza acest workshop, si cand eram intrebata despre el, spuneam foarte entuziasmata si sigura pe mine "O, bineinteles ca ma duc! O sa lucrez prima!" Am primit zilele acelea multe ocheade usor nelamurite: "Oare sunt serioasa sau glumesc?" La aceste workshopuri cei care doresc sa lucreze isi pun numele pe un biletel, intr-o urna care se face la inceputul zilei, si de acolo se extrag numele persoanelor care chiar vor lucra. Deci nu am cum sa stiu ca voi fi aleasa sa lucrez, cu atat mai putin prima! Dar noi psihologii suntem putin nebuni oricum, nu?! 

M-am trezit spunand asta de nenumarate ori in acel weekend, oricui atingea subiectul. "Nu numai ca am sa lucrez, ci eu am sa lucrez prima!"

Luni m-am trezit devreme si fresh, si cei care au participat la tot ce se putea participa la conferinta vor putea intelege cat de extraordinar a fost si asta! Am ajuns la locatia unde se tinea workshopul devreme, atat de devreme ca eu si Ioana am fost primele sosite, atat de devreme ca noi am aprins lumina peste urmele conferintei de Astrologie din weekend, care inca nu fusesera stranse, atat de devreme ca Vivian si organizatorii de la ISTT nu isi facusera inca aparitia. Doar eu o sa lucrez prima!

Cat ne-am lasat noi hainele si am deliberat daca sa coboram la o cafea sau sa incepem sa strangem scaunele (erau vreo 300, poate), au sosit Diana si Carmen cu Vivian, si au chemat personalul hotelului sa stranga, iar noi toate am coborat la o cafea in lobby. Aveam de asteptat un pic: sa se organizeze spatiul, sa vina lumea. Ma gasesc pe o canapea langa Vivian, si o intreb cum si-a petrecut duminica superba care a fost pe 3 noiembrie in Bucuresti, cum i s-a parut conferinta, un pic de conversatie usoara. Pare ca ma recunoaste de la vizita ei din primavara, si ma intreaba daca nu cumva am mai fost si atunci, si parca am si lucrat. 

"O, da, si astazi am sa lucrez prima!" 

"Chiar asa?! S-a facut o lista?" (in alte locuri lumea care vrea sa lucreze se inscrie pe o lista si lista se ia in ordine)

"Nu, vom trage biletele presupun, dar eu am sa lucrez prima!" ii raspund eu vesela si zambitoare ca o vrabiuta.

Zambeste si ea la mine si, pentru ca lumea incepe sa se stranga in lobby, se intoarce sa raspunda solicitarilor celorlalti.

In cateva minute urcam la sala, unde acum scaunele sunt frumos asezate in cerc, ca pentru constelatii, si in capul salii sunt cele trei scaune minunate pe care vor sta facilitatorul, persoana care vine sa lucreze si interpretul.

Lumea isi gaseste locul bun in cerc, se intalneste, saluta colegi. Eu ma asez pe scaunul din mijloc, unde stiu ca va sta cel care lucreaza. Asta e scaunul meu. 

Cunoscutii ma saluta si ma intreaba razand daca vreau sa vad cum se vad lucrurile de acolo, daca ma pregatesc pentru a tine grupuri. 

"A, nu, acum nu! Doar ca eu o sa lucrez prima!" le ciripesc si lor. 

Vine Diana si imi spune cu blandete ca acolo e locul lor, mai bine ma asez in sala.

"Nu, nu, aici e locul meu: eu am sa lucrez prima!"

Diana rade si ma lasa in pace.

Incep sa se foiasca colegii si sa se scormoneasca de pixuri: circula biletelele pe care se inscriu doritorii la loterie. "Eu stiu ca am sa lucrez prima, imi zic, dar ar fi neglijent din partea mea sa nu ma trec si pe biletel." Asa ca imi pun numele in urna.

Suntem cam toti si urmeaza sa incepem. Ma gandesc ca am dat destule semnale, si poate am depasit deja limita de nesimtire fata de restul lumii care doreste sansa sa fie pe scaunul ala, desi nu asta a fost intentia mea, asa ca ma duc pe scaunul pastrat langa Ioana, si astept. Daca universul n-a primit mesajele mele e un idiot.

Vivian incepe, povesteste putin despre trauma si constelatia intentiei ca introducere, mai ales pentru cei care nu au mai vazut metoda niciodata. Apoi anunta ca vom incepe sa lucram, si spune, punand mana pe scaunul liber de langa ea:

"Cred ca cineva va lucra acum, apoi vom trage biletele."

Eu sar de unde stau, ca un arculet, si ma indrept spre scaunul MEU. Eu lucrez prima!

Asa am siluit eu universul. Dar nu numai pentru ca IMI DOREAM. Pentru ca ERAM PREGATITA, pentru ca AVEAM NEVOIE, pentru ca stiam cu toata fiinta mea ca E SANATOS PENTRU MINE, pentru ca NU CEREAM CEVA DE-A GATA, pentru ca stiam ca POT SA SUSTIN ceea ce cer, si pentru ca AM FACUT TOT ce am simtit ca e ok sa fac ca asta sa se intample.

Poate o merge si fara toate ingredientele acestea, dar atunci simt nevoia sa va zic:

aveti grija ce va doriti! :)

Tweet