Cateodata in terapie, persoana din fata mea simte nevoia sa insiste ca e sincera, sau mai exact ca nu minte, ceea ce ma face intotdeauna sa zambesc pe dinauntru. Asa ca m-am gandit sa explicitez cum vad eu "minciuna" in terapie.

Eu nici nu gandesc in termenii astia, de fapt, "a minti", "minciuna". Asta presupune un gen de judecata de valoare si inflexibilitate care nu isi prea au locul in relatia terapeutica. Eu sunt aici cu scopul de a sustine si ajuta clientul sa isi atinga propriile obiective, bineinteles in limitele in care mi se par si mie sanatoase sau necesare in acest moment. In acest context, pentru mine nu exista minciuna.

Particip in mod complex si continuu la crearea realitatii mele, viata nu este ceva care mi se intampla pur si simplu din exterior. Pot sa vad tiparele pe care le recreez mereu in viata mea, si la un moment dat pot sa incerc ceva diferit, sa schimb modul in care reactiile, alegerile si intentiile mele ghideaza lucrurile care mi se intampla.

Dar mai intai trebuie chiar sa le VAD, sa PERCEP aceste tipare cu toate simturile si sa imi dau voie sa simt impactul lor asupra mea, asupra sentimentelor si alegerilor si reactiilor si relatiilor mele, asupra vietii mele. Aceasta este o etapa in care fac conexiunile intre ceea ce am trait, ceea ce mi s-a intamplat efectiv si consecintele acestor experiente pentru mine.