38 de ani și 9 luni de relație cu mine însămi

Scriu pentru că vreau să îmi aduc aminte de mine la 38 de ani și ca să marchez un moment important din relația cu mine însămi.

Și să vă mulțumesc vouă, celor care mi-au trimis un gând bun, o urare, o intenție dar și celor care nu mi-au trimis, dar s-au gândit la mine.

Aniversarea mea de 38 de ani a fost despre flori primite și culese de mine, cărți primite și cumpărate de mine, timpul, atenția și iubirea primite de la ceilalți și cele ”auto-administrate”. Pentru prima data un mix echilibrat și asezonat între ”împreună” cu ceilalți și ”eu pe cont propriu”.

Însă dincolo de poze, de gândurile pe care le aștern aici și de ceea ce mintea fiecăruia dintre voi întrezărește/proiectează în ele, vreau să vă povestesc despre ”o stare interioară” pe care v-aș trimite-o în dar dacă aș putea. Dar la fel cum ”noi nu vedem bine decât cu inima, esențialul este invizibil pentru ochi”, fiecare trebuie să-și vadă și descopere propriul drum către această stare.

Starea pe care o am atunci când ”pot să stau Eu cu mine, singură și să-mi fie bine” sau măcar ”confortabil”.

Starea aceasta nu este perfectă și nici complet stabilă. Și nu presupune să fiu tot timpul singură sau să evit activ interacțiunea cu ceilalți. Doar relațiile în sine ne pregătesc pentru relații și ne ajută în relația cu noi înșine.

Nici o emoție nu este permanentă. Nu rămânem de-a pururi fericiți, obosiți, entuziasmați, panicați, epuizați. Ceva, cumva la un moment dat se schimbă în noi, cu noi și cu ce cei de lângă noi.

Anul acesta, 2022, mi-am luat timp doar cu mine de ziua mea și m-am scos la o piscină de lângă București. Singură. Mi-a plăcut mult și m-am bucurat de tot ce era de bucurat din această experiență.

Nu am ajuns la această stare cu o zi înainte. Am lucrat cu mine în ultimii zece ani în terapie și în tot procesul meu de formare profesională ca psihoterapeut. Am intrat și ieșit din multe relații, până să ajung aici cu mine. Am trecut prin etape de anxietate puternică și fugă ”în orice”, numai să nu stau cu mine. Am fost deopotrivă evitantă și anxioasă, cu teamă de respingere și abandon în diferite relații. Am simțit angoase și goluri în stomac numai la gândul că aș putea fi văzută singură, fragilă, vulnerabilă, de către ceilalți. Realitatea este ca pentru mine însămi eram cea mai vulnerabilă și pe mine mă evitam cu orice chip.

Ani la rândul, cel puțin până la pandemie, îmi luasem obiceiul să plec din țară de ziua mea. Și încă mai vreau asta (pe mine călătoriile mă încarcă emoțional). Dar și prin asta fugeam cu mine, de mine și de cei dragi.

Anul acesta am stat singură, m-am prefăcut că înot (înotul este pe wish list, după mersul pe bicicletă asta îmi propun să învăț), am respirat, am citit și cumpărat cărți, am primit cu inima deschisă tot ce mi-a fost dăruit, am băut și am mâncat, m-am și întristat pe parcurs, ca în petrecerile care atunci când durează 3 zile și 3 nopți mai apar și furtuni și supărări de traversat.

Aș recomanda oricui să plece undeva singur, măcar câteva ore? Sigur că da! Este o soluție magică? Nu, deloc.

Este acel tip de drum către sine pe care fiecare îl parcurge în ritmul propriu și după puterile sale. Și care presupune îndeplinirea atât a nevoilor de conexiune și de intimidate, cât și de autonomie și independență. Așa cum funcționarea nici unei relații nu vine natural și de la sine, după cum spunea Esther Perell ”Love is a verb” (”Iubirea este un verb”, presupune acțiune), nici în relația cu mine însămi nu pot să mă trezesc peste noapte și să stau cu mine singură și să mă simt extraordinar.

Primii pași suficienți și necesari sunt cei pe care pot să îi fac azi: să mă raportez la mine și la corpul meu, la emoțiile mele și la gândurile mele, la nevoile mele, reperele și valorile mele cu importanță și suficientă ”considerație” – dacă ar fi Eul, corpul, emoțiile, gândurile, nevoile, reperele și valorile unei persoane dragi cum le-aș privi și le-aș considera? Și de aici poate să cer sprijin și ghidare din parte unui terapeut și a unei persoane dragi. Nimeni nu a reușit să se vadă, să se simtă și să se raporteze sănătos la sine în absența unei oglindiri blânde și suficient de ”iubitoare” a cuiva apropiat.