Nu cer, pentru ca e mai bine sa nu stiu!

Cateodata, e greu sa ceri. Respingerea e de neconceput. In anumite situatii, pare a fi cel mai periculos lucru din lume. Dum dum dum duuum... Melodramatic, stiu, dar cam adevarat.

Ai avut vreodata nevoie de ceva important de la cineva important pentru tine, dar nu te-ai putut mobiliza sa ceri acel lucru? Ai simtit vreodata ca esti ca paralizat/a si nu poti sa ceri ce ai avea nevoie de la cine ai nevoie? Ca ar fi periculos sa ceri?

Ne punem in mainile altuia, atunci cand cerem, si e de inteles ca A CERE e un act care poate crea sau redeschide rani. E dificil si delicat sa jonglam cu dependenta de celalalt, teama de respingere, vulnerabilitatea noastra, credintele noastre despre noi insine si ceilalti si sa le lasam pe toate sa se vada, in momentul in care cerem. Riscul e atat de mare: sa fiu respins chiar cand m-am deschis si am oferit altuia pe tava nevoia si neputinta mea, si puterea de a ii veni in intampinare sau de a o frustra.

Ati putea spune: Eh, nu-i asa de grav, ce mare lucru sa cer si sa nu primesc? Mai pot cere si in alta parte, ma pot descurca singur, exista si alte solutii. Dar a cere e mai mult de atat. Inseamna a da cuiva puterea si ocazia de a ma rani, intr-un mod fundamental. Pentru ca ma tem de momentul in care astept sa aflu ce va face celalalt, si trebuie sa ma pregatesc pentru ce va insemna pentru mine alegerea lui/ei.

Imagineaza-ti ca mergi la cofetarie, pentru ca ti s-a facut foarte pofta de o anume prajitura, si ti se spune, "ne pare rau, nu mai avem". Simte cat e de neplacut, dezamagitor sau chiar iritant. Dar tot mai poti incerca si in alta parte, poti sa-ti faci singur prajitura, etc.

Imagineaza-ti acum ca stai in fata unei persoane iubite (un parinte, un frate, un fiu, un partener, un prieten pe care te bazezi) si ceri ceva important pentru tine, poate afectiune, poate atentie, poate respect sau intelegere, sustinere, protectie, etc. Ce simti cand cel din fata ta spune: "nu pot", "nu vreau", "nu mai am de unde", "nu am timp", "nu pot sa-ti dau asta TIE", "nu meriti" ? Cum se simte aceasta respingere? Ca si cum ar rupe ceva in tine, nu?

Cu cat nevoia e mai aproape de sufletul meu, cu cat persoana care mi-o poate indeplini e mai importanta pentru mine, cu atat a cere e mai greu, iar riscul mai mare. Ce fac daca sunt respins? Ce inseamna asta pentru mine? Ca acea persoana importanta nu ma iubeste destul, ca nu sunt destul de important pentru el/ea, ca nu ii pasa indeajuns, ca nu merit sa primesc ceea ce am cerut? Cum pot sa aflu asa ceva si sa raman cu inima intreaga, cu convingerea ca lumea e un loc prietenos, si eu insemn ceva in ea? Cum m-as simti sa raman in relatie cu cineva care STIU ca nu ma iubeste/pretuieste destul? Mai bine nu mai stiam, mai bine nu mai intrebam de la inceput, si lucrurile puteau continua asa cum erau. Nu erau ele prea multumitoare, altfel nu as fi avut nevoie sa cer, dar macar erau. El/ea era cu mine, si imi puteam spune cu constiinta impacata ca ii pasa. "Mama e foarte ocupata, dar ma iubeste". "Chiar daca imi vorbeste de sus, sunt important pentru sotia mea". "Chiar daca sotul meu ma bate, avem si momente cand ne intelegem, stiu ca tine la mine".

O gramada de situatii neplacute, dureroase sau disfunctionale sunt preferabile lui A STI ca nu sunt iubit destul, ca nu sunt destul de important, a avea certitudinea ca nu insemn destul de mult pentru tine incat sa imi dai ceea ce iti cer, sau sa faci efortul care mi-ar spune mie ca iti pasa.

Iata de ce e atat de greu sa cer. Respingerea e de neconceput. In anumite situatii, e cel mai periculos lucru din lume. Din lumea mea, asa cum e aranjata ea in capul meu.