Cum mi-am revenit din a fi “prea mama” la a fi si “eu insami”

Sunt proaspata mamica. Ma rog, nu chiar atat de proaspata, fiica mea are peste un an si jumatate deja. Dar eu simt ca inca nu m-am adaptat pe de-a-ntregul la aceasta schimbare de etapa, si la cum arata viata mea de cand rolul de mama si-a facut parca loc cu coatele in structura fiintei mele, pe deoparte, si in structura zilei mele, pe de alta. Dap, stiti toate lucrurile acelea pe care le facem firesc si fara sa ne gandim, pur si simplu pentru ca ne vine? De exemplu mi-e foame, deci ma duc sa mananc, imi vine sa fac pipi, deci ma duc la baie, simt nevoia sa fac un dus, deci il fac, simt nevoia sa stau putin sa-mi adun gandurile, fac exact asta? Pfff! Ce viata de lux mi se pare acum sa pot sa am imediat grija de nevoile mele fara sa inceapa nimeni sa urle de frica si frustrare! Nici nu mai indraznesc sa ma gandesc acum la mofturi, chefuri si alte preferinte.

Bineinteles, pe masura ce trece timpul asemenea frustrari si temeri se linistesc si se normalizeaza, copilul capata capacitatea sa inteleaga ca daca lipsesti 10 secunde (e uimitor cat de repede inveti sa faci pipi in conditiile astea) nu l-ai abandonat, si incepe sa-si contina si sa-si gestioneze frustrarea ca nu s-au intamplat lucrurile EXACT asa cum doreste el.

Dar e important sa il ajuti. Daca nu il ajuti, situatia asta (copilul bate si urla la usa baii atata timp cat esti inauntru) se poate prelungi catre 3,4,5,6 ani. CUM il ajuti? Lasandu-l sa isi exprime frustrarea, intelegandu-l cu rabdare, si in acelasi timp facand ceea ce ai nevoie TU. Simplu de zis, mai dificil de facut, DAR FOARTE IMPORTANT de facut!

Trebuie sa intelegem un lucru: copilul nu este traumatizat de fiecare data cand plange, si plansul nu este de evitat cu orice pret. Plansul e sanatos. Ii permite sa se exprime, sa se descarce si sa isi gestioneze mai bine emotiile.(Transmiteti asta si bunicilor.)

Acestea fiind zise, sa va dau un exemplu din viata mea. Recent, la grupul nostru de constelatii din martie (daca vreti sa aflati mai multe despre constelatii, cititi aici), am primit de 3 ori reprezentarea lui "EU" intr-o zi, una dupa alta. Nici nu observasem asta, pana cand o persoana din grup nu a remarcat la sfarsit cat de obosita trebuie sa fiu dupa aceste reprezentari, si ii multumesc ca a remarcat, pentru ca m-a ajutat enorm. Hmmm... am inceput eu sa procesez, poate ar trebui sa inteleg si eu ceva de aici. In fond, nu degeaba zic tuturor ca e terapeutic si sa lucrezi ca reprezentant, chiar daca nu iti scrii intentia pe tabla. Ok, ce sa iau din asta? Si atunci mi-a venit, foarte simplu si foarte intuitiv cumva, fara prea multe ganduri: eu, eu, eu. Am nevoie sa am mai mult loc in viata mea. Sa reincep sa fac din ceea ce imi place si ma bucura, dincolo de timpul petrecut cu fetita mea si de munca. Sa reiau buna practica a discutiilor cu mine insami, a micilor indeletniciri relaxante si creative, a intalnirilor cu oamenii care imi sunt dragi.

Si ce sa vedeti?! Dezlantuire de energii creative, facut site nou pentru cabinet, scris articole, bricolat, sedinte minunate de terapie, distractie la joaca, somn bun! Fara sa ma mai simt stresata sau vinovata, mi-am ingrijit mai bine nevoile, si nimic nu s-a daramat! Fetita mea ma viziteaza tot mai rar in baie, si atunci nu mai pare asa interesata sa se urce la mine in brate fix cand stau pe toaleta. A inceput sa doarma TOATA NOAPTEA, in loc sa se trezeasca cu grija sa ma verifice de 2-3-4 ori. Se plange un pic cand e nemultumita si ii trece. E vesela si ghidusa si nu pare traumatizata de loc ca eu am mai multa grija de mine! Fratilor, ce noroc pe mine! Simt ca in sfarsit am gasit un ritm bun. Stiu ca acusi-acusi se va intampla ceva si trecem la alta etapa si alt ritm de gasit, dar inca savurez din plin zilele bune. (Ce recunoscatoare sunt ca exista constelatii!)