Educatia copilului nu este o alegere intre a-l "cocolosi" si a ne "sti de frica"

De cand sunt parinte m-am trezit cu o avalansa de parinti la cabinet. Toate persoanele cu care lucrez ma ajuta sa pot explicita si clarifica lucrurile pe care le fac, le simt si le stiu, dar care altfel raman adesea subconstiente, implicite. Pentru asta le voi fi etern recunoscatoare clientilor mei, pentru ca ma ajuta si pe mine sa fiu un parinte mai constient si mai bun. Va multumesc!

In acest context intalnesc adesea teama parintilor ca daca vor fi blanzi, rabdatori si sensibili la nevoile copiilor lor, "nu vor mai putea trai cu ei", "li se vor urca in cap", si in general vor deveni sau ramane niste rasfatati needucati insuportabili si nu se va alege nimic de ei in viata. La noi ideea de educatie a fost indelung interpretata ca "a fi dur" sau "a-ti sti copilul de frica", si neavand nici o legatura cu partea blanda, iubitoare si suportiva, care e adesea asimilata cu "a cocolosi" copilul. Of...

Simt nevoia sa fac asadar cateva distinctii si precizari:

1. NU e necesar ca cel mic sa "ne stie de frica", asta nu inseamna decat ca a invatat ca noi il putem rani fizic si/sau sufleteste daca depaseste limitele pe care i le-am impus, sau cateodata chiar si pe cele despre care inca nu i-am dat nici un indiciu. A ne sti de frica inseamna ca el nu se mai raporteaza la principii (nu te pune in pericol), informatii despre lume (apa din balta nu este buna de baut), regulile in sine (nu e voie sa bagam degetele in priza pentru ca ne curentam), ci doar la noi (mama/tata se supara si tipa la mine/ma bate daca fac x). Din acest punct de vedere creem un copil anxios, dependent, si stresat: pentru el lumea e imprevizibila si periculoasa, iar propriile curiozitati, nevoi si preferinte devin ocazii de a fi respins si agresat, deci mai bine renunta la ele ca sa priveasca lumea prin ochii nostri. In felul asta invata sa se rupa de sine ca sa pastreze sau sa castige iubirea parintilor. Si poate ca nu mai e nevoie sa o zic, dar o s-o zic totusi, ASTA E UN LUCRU RAU! Aceasta este trauma de iubire, o spirala inconstienta de tipare relationale nesanatoase, dureri, frustrari, agresiuni si autoagresiuni, dependente si cautari desarte in exterior, din care se iese tarziu, cu mare greu si destul de multa terapie.

2. A fi receptiv la nevoile copilului nu inseamna sa facem in locul lui lucrurile pe care poate sa le faca singur, sa-i permitem orice, sa ii facem toate mofturile imposibile sau periculoase sau sa fim hiperprotectivi. Vine din prezenta noastra lucida alaturi de copil, aici si acum, din faptul ca observam nevoile din spatele comportamentelor lui si ii facilitam dezvoltarea, ii modelam autoreglarea si capacitatile de rezolvare de probleme, mentinand limitele si regulile de siguranta.

A cocolosi copilul vine din anxietatea noastra, din nevoia noastra de control, si din DORINTA NOASTRA de a fi iubiti, nu pentru ca ne-o cere copilul. Cand se alinta, copilul cere afectiune, atentie si contact bun, si daca le primeste constant, nu are nevoie de un exces de recompense (obiecte, haine, podoabe, jucarii, dulciuri, etc.) Acestea sunt doar modurile in care l-am invatat noi ca putem sa ii oferim afectiune, la schimb, asa ca in lipsa contactului direct, le va cere, pentru ca are totusi nevoie. Asa ca atentie la conditionari si recompense!

Sa fim sensibili la nevoile copilului nostru mai inseamna si sa nu ii inabusim preferintele, talentele si cererile care ni se par ciudate, pentru ca "ce-o sa zica lumea". La naiba cu lumea, copilul meu e mai important, si ARE NEVOIE sa simta ca el este mai important pentru mine decat gura lumii. E periculos ce isi doreste sa faca? Ii pot oferi ocazia sa faca acel lucru in limite rezonabile (de siguranta, financiare, de timp, spatiu etc)? Atunci ii creez conditiile sa isi poata explora interesele sau micile ciudatenii, ca sa invete, ca sa se simta inteles si sustinut, ca sa poata achizitiona natural conceptele, abilitatile sau valorile din spatele acelor activitati/preferinte, si sa poata merge mai departe. Cel mai adesea, acestea sunt faze, si daca facilitam explorarea lor, copilul trece repede prin ele. Daca nu il ajutam exista sanse ca el sa ramana mai blocat in acea faza, iar relatia noastra cu el sa aiba de suferit pentru ca se va simti neinteles, rusinat, respins, ciudat, ridiculizat, neiubit, sau va trage concluzia ca este un copil rau (pentru ca noi il facem sa creada asta).

3. Educatia cea mai buna si sanatoasa pentru copil se face IN ACELASI TIMP cu dragoste, calm, rabdare SI fermitate si consecventa! Asta presupune sa fim noi lamuriti ca parinti unde sunt limitele de siguranta si disponibilitate si sa il ajutam si pe copil cu blandete sa le cunoasca si sa le accepte. Asta presupune sa ne repetam o gramada, ferm, calm si cu explicatii, in loc sa tipam si sa bruscam/lovim copilul, dar pe termen lung vom avea un copil mai increzator in sine si in noi, optimist, independent, curios, liber si mult mai putin anxios.

De exemplu: Fetita mea adora sa se dea in parc intr-un Mickey Mouse care o leagana cateva minute si ii canta un cantecel. Fiecare "tura" costa. Daca ar fi dupa ea, s-ar da de multe ori intr-o zi, in fiecare zi. Asta e nerezonabil pentru ca nu ne permitem sa investim cateva sute de lei pe luna in Mickey. Asa ca o anunt dinainte ca ne dam o singura data. E un efort financiar pe care am decis ca il pot face pentru fericirea ei. Dupa ce se termina tura, ea invariabil cere sa il pornim din nou. Si atunci ii spun calm de fiecare data ca am terminat pe ziua de azi, gata. Ne mai dam data viitoare cand venim. Asta o frustreaza si isi exprima frustrarea prin plans sau nervi. Eu o iau in brate, ii spun ca o inteleg ca e tare suparata ca nu poate sa se dea de multe multe ori in Mickey, e foarte frustrant ca nu putem sa facem tot ce vrem. O mangai si o incurajez sa planga cat simte nevoia, sa se descarce, ca eu o inteleg si o astept pana ii trece, si apoi mergem sa ne plimbam. Prima data a durat cateva minute, poate. A doua data un minut, iar a treia data maxim 30 de secunde. A inteles, a invatat, si desi simte nevoia sa se planga un pic de nedreptatile vietii de fiecare data, noi o lasam sa se exprime, iar ea se manifesta rezonabil timp de cateva secunde si apoi e ok.

N-am incercat sa o mint, sa o pacalesc sau sa o santajez emotional ca sa uite de Mickey. Asta ar insemna sa nu o respect ca persoana si dreptul ei de a isi dori, de a fi suparata cand nu i se indeplinesc dorintele si de a exprima acest lucru. In acest fel fetita mea invata ca exista limite ale anumitor activitati, nu ca trebuie sa se teama de supararea si respingerea mea daca indrazneste sa ceara prea mult.