Skip to main content

Saptamana trecuta am fost 4 zile la Munchen, la congresul de psihotrauma organizat de mentorul nostru, Franz Ruppert. Imi doream tare mult sa ajung la conferinta aceasta, inca de acum 4 ani, dar ba constructia casei, ba constructia copilului au fost prioritare, si de-abia anul acesta am ajuns pentru prima oara. A fost minunat, pana mi s-a facut rau, si apoi a redevenit incet incet minunat pe masura ce am procesat ce mi se intampla.

A fost prima mea plecare mai lunga de acasa de la nasterea fetitei noastre, am lipsit 4 zile si 4 nopti, si a fost al naibii de greu, pentru fiecare dintre noi in felul nostru.

Sâmbătă 24 iunie, Buzău

Se iau oameni de-ai Buzăului și din împrejurimi, deopotrivă specialiști din zona de sănătate mintală, cât și oameni obișnuiți, se organizează un Centru foarte, foarte primitor ”Iazul Morilor” și se facilitează accesul unora la ceilalți. Ce ar fi specialiștii fără oameni interesați de dezvoltare personală și oamenii fără insight-urile și aha-urile pe care discuțiile obișnuite, pe teme (ne) vorbite cu specialiști le provoacă? Și cum reziliența fiecărui individ se susține și prin acțiuni colective, la această dezvoltare a rezilienței participanților am contribuit și eu la conferința despre traumă psihică și atelierul practic, folosind metoda constelației intenției, pe care le-am susținut.

Particip in mod complex si continuu la crearea realitatii mele, viata nu este ceva care mi se intampla pur si simplu din exterior. Pot sa vad tiparele pe care le recreez mereu in viata mea, si la un moment dat pot sa incerc ceva diferit, sa schimb modul in care reactiile, alegerile si intentiile mele ghideaza lucrurile care mi se intampla.

Dar mai intai trebuie chiar sa le VAD, sa PERCEP aceste tipare cu toate simturile si sa imi dau voie sa simt impactul lor asupra mea, asupra sentimentelor si alegerilor si reactiilor si relatiilor mele, asupra vietii mele. Aceasta este o etapa in care fac conexiunile intre ceea ce am trait, ceea ce mi s-a intamplat efectiv si consecintele acestor experiente pentru mine.