pantofi-prea-mari.jpg

Vreau sa-i dau copilului meu tot ce n-am avut EU

"Copiii nostri nu sunt copiii NOSTRI"

Parafrazez un pic minunata poezie a lui Khalil Gibran, pentru ca vad adesea cum eu si alti parinti din jurul meu cadem in aceasta capcana, sa credem ca ai nostrii copii trebuie sa faca cum ni se pare noua ca e mai bine. Am scris deja un articol despre asta, si l-am mai continuat si in altul, in care am vorbit despre confuzia stramoseasca a educatiei de calitate cu frica de parinti.

Exista insa si cealalta fata a acestei monede, care este confuzia iubirii cu "a-i da copilului meu tot ce n-am avut EU", material, emotional, spiritual, etc.

Daca e teribil sa credem ca facem educatie cu frica, atunci merita sa stim si ca e alienant pentru copil sa simta cum parintele lui nu il vede pe el de fapt.

Cand ma ambitionez sa ofer copilului tot ce mi-a lipsit MIE, adesea nu sunt in relatie cu copilul meu, ci CU MINE INSAMI. Confuzia aceasta intre nevoile copilului care am fost eu si nevoile copilului meu ma face sa nu vad ce simte el, ce isi doreste el, ce ii place lui, ci sa fac eforturi disperate sa umplu o gaura neagra din mine coplesindu-l pe EL cu ce mi-ar fi placut MIE atat de mult sa am, sa fac, sa primesc. Asta ma face sa uit ca timpurile s-au schimbat, ca azi copilul meu traieste in alta lume, cu alte jucarii, alte ocupatii, alte interese, si mai ales ca EL este ALTCINEVA. Este o persoana intreaga, diferita de mine, cu emotii, vise si preferinte proprii.

E important sa facem aceasta distinctie, pentru ca suntem parinti dupa cum ne taie capul, ceea ce presupune sa ne ascultam instinctele/inspiratia/pornirile, dar toate acestea sunt marcate de ranile noastre.

Exemplu: Poate ca lipsa de contact fizic pe care am simtit-o eu, ma face sa imi imbratisez copilul atat de des, mai des decat ar avea el nevoie. Sa-l imbratisez si sa-i ofer apropiere, afectiune, caldura, este minunat si necesar oricarui copil, DAR CA RASPUNS LA NEVOILE LUI, nu ca un contact nedorit intr-un moment in care el ar prefera sa faca ceva pe cont propriu, de exemplu. In momentul acesta nesocotim nevoia lui de autonomie, si afectam echilibrul dintre nevoile complementare de apartenenta si autonomie pe care le avem cu totii.

Pentru ca nu ii respectam nevoia de autonomie el primeste mesajul ca nu e ok sa fie asa independent, ca trebuie sa stea mai aproape de noi si sa ne ofere afectiunea de care este clar ca avem NOI nevoie, si ajunge sa se simta anxios sau vinovat cand vrea sa se descurce singur. In felul asta devine intr-un sens parintele nostru emotional, si intelege ca trebuie sa fie atent la nevoile noastre, ceea ce nu este treaba lui de copil.

Daca noi n-am avut suficient de mancare, invata ca pentru noi este foarte important ca el sa manance; daca noi am fost pusi la munca si nu am avut timp sa citim si sa invatam, invata ca pentru noi este important ca el sa ia note bune la scoala; daca noi am fost saraci si am jinduit dupa jucarii, invata ca jucariile pe care le primeste de la noi sunt modul nostru de a iubi si cere tot mai multe, in speranta ca la un moment dat chiar va simti iubirea; daca noi ne-am fi dorit sa invatam sa cantam la pian si nu am avut posibilitati, el invata ca pentru noi este important sa cante la pian, etc. Face aceste lucruri pentru noi, parintii, ca sa ne fie noua bine, si in speranta ca daca o sa ne faca fericiti, o sa-i dam si noi lui ce are nevoie.

Dar prin simplul fapt ca insistam sa faca lucruri pe care nu le-a ales el si nu il pasioneaza personal, sau ca introducem un intermediar in iubirea noastra (jucariile, recompensele, performanta, etc) copilul se simte nevazut, neinteles si insuficient de bun asa cum este el ca sa fie iubit. Intelege ca iubirea nu vine natural, ci doar cu multa munca si renuntare de sine, si e logic ca daca nici parintii nu il iubesc neconditionat, atunci nimeni nu o sa il iubeasca pentru el insusi.

Este aceeasi trauma de iubire care il subjuga nevoilor celorlalti si il poarta tot mai departe de Eul lui sanatos, de libertatea lui interioara si de increderea in dorintele si fortele proprii.

Asa ca haideti sa mai verificam odata in interior si cu copilul nostru si sa vedem a cui este nevoia, atunci cand ne vine cate o idee stralucita ca cel mic sa faca sau sa primeasca ceva. Nu dureaza mult, si este atat de pretios sa facem diferenta intre EU si EL/EA, si sa ii respectam si sa ii iubim pentru ei insisi!

Pin It

Etichete: educatie iubire parenting trauma de iubire

Psihoterapeut Bucuresti si Ploiesti

Psihoterapeut Buzau

Irina Geabot (Ghimbasanu)

0744 540 156

Email Irina


©  Terapia Functioneaza - SCPP Dancescu si Ghimbasanu. Toate drepturile rezervate.

Contact rapid