In ultimul timp (in mod misterios chiar dupa Congresul de Psihotraumatologie) mi-au intrat in cabinet mai multe persoane care se luptau cu traume recente. Acest articol e inspirat de ele, de discutiile si ideile care le-au mai luminat chipurile si care le-au ajutat sa se simta in fiecare zi macar un pic mai bine.

Ai trecut si tu de curand printr-o experienta traumatizanta? Ai fost intr-un accident, sau ai fost atacat de cineva pe strada? Ai pierdut un prieten, un parinte sau o alta persoana apropiata sufletului tau? Ai pierdut munca ta intr-un cutremur, o inundatie, o alunecare de teren? Ti-ai pierdut locul de munca, posibilitatea de a te intretine? Ai fost luat de langa cei cunoscuti, dus intr-un loc strain, batut, abuzat, terorizat? Ai aflat ca ai o boala mortala? Ai crezut ca ai sa mori sau ca ai pierdut tot ce erai?

Sâmbătă 24 iunie, Buzău

Se iau oameni de-ai Buzăului și din împrejurimi, deopotrivă specialiști din zona de sănătate mintală, cât și oameni obișnuiți, se organizează un Centru foarte, foarte primitor ”Iazul Morilor” și se facilitează accesul unora la ceilalți. Ce ar fi specialiștii fără oameni interesați de dezvoltare personală și oamenii fără insight-urile și aha-urile pe care discuțiile obișnuite, pe teme (ne) vorbite cu specialiști le provoacă? Și cum reziliența fiecărui individ se susține și prin acțiuni colective, la această dezvoltare a rezilienței participanților am contribuit și eu la conferința despre traumă psihică și atelierul practic, folosind metoda constelației intenției, pe care le-am susținut.

Am participat la sfarsitul lunii august la Tabara Dorului, impreuna cu Asociata Exista Viata dupa Doliu (http://www.existaviatadupadoliu.ro/) si colega mea Iulia din Cluj, si acest articol este despre o parte din experienta mea de acolo, ce a insemnat pentru mine si ce as vrea sa transmit mai departe. Fiecare caz nou in cabinet si fiecare sedinta de terapie si interactiune (ca cea din Tabara Dorului) reprezinta o provocare: sa transmit mai departe ceva din cunostintele si teoriile, metodele si tehnicile care stiu ca pot ajuta oamenii sa isi vindece ranile sufletului. Dar mai e o provocare, pe care aceasta tabara mi-a oferit-o: aceea de a putea spune pe viitor, celor cu care voi face terapie si care imi vor cere ajutorul, despre alti oameni (adulti si copii) cu care cu care am lucrat si care au PUTUT sa faca ceva, astfel incat suferinta lor sa se diminueze.

M-am dus să scotocesc după poze, la îndemnul unei foste colege care ne ruga să împărtășim poze din liceu și am descoperit zeci de poze în punga/plicul cărat după mine, prin vreo 3 case. De unele uitasem, pe unele eram sigură că le-am pierdut, altele erau undeva printr-un cotlon uitat al memoriei. Povestea mea din aceste poze este ușor diferită de cea pe care aș fi spus-o fără să mă uit la ele. Asta face mintea noastră, construiește povești și îți găsește aliați și protectori la tot pasul. Așa supraviețuim.

O miniserie pe care o puteți viziona pe Netflix mi-a atras puternic atenția, mi-a plăcut mult, m-a emoționat până la plâns, uneori m-a încărcat, alteori m-a facut să cercetez povestea din care s-a inspirat filmul și să aflu lucruri ”behind the scenes”despre povestea lui Alex, o mama tânără, care se luptă, pe scurt, să aibă grijă și să îi ofere o viață (mai bună fiicei ei), ea fiind victima violenței domestice.

La început de 2022 am terminat ”Povestea ta a început demult” – Cum să vindeci traumele familiale moștenite, scrisă de Mark Wolynn. O carte pe care o recomand tuturor celor care vor să descopere modalități prin care să-și exploreze bagajul transgenerațional și să înțeleagă mai profund de ce spunem sau auzim deseori spunându-se că ducem cu noi și traumele străbunicilor, bunicilor și părinților noștri. Am subliniat mult citind-o, am făcut pauze pentru a digera și procesa informațiile și am lucrat o parte dintre exercițiile practice cu care autorul încheie multe capitole.

Particip in mod complex si continuu la crearea realitatii mele, viata nu este ceva care mi se intampla pur si simplu din exterior. Pot sa vad tiparele pe care le recreez mereu in viata mea, si la un moment dat pot sa incerc ceva diferit, sa schimb modul in care reactiile, alegerile si intentiile mele ghideaza lucrurile care mi se intampla.

Dar mai intai trebuie chiar sa le VAD, sa PERCEP aceste tipare cu toate simturile si sa imi dau voie sa simt impactul lor asupra mea, asupra sentimentelor si alegerilor si reactiilor si relatiilor mele, asupra vietii mele. Aceasta este o etapa in care fac conexiunile intre ceea ce am trait, ceea ce mi s-a intamplat efectiv si consecintele acestor experiente pentru mine.