Stiti cartea/filmul "Secretul"? Doreste-ti tare tare ceva, lasa dorinta asta sa-ti inunde toata fiinta, si acel ceva va veni (cumva) la tine? Sunt psihoterapeut, si am ceva amendamente la aceasta fantasma minunata si seducatoare.

Ca sa fie mai putin plictisitor, am sa-mi ilustrez revelatia cu o anecdota. :)

Nota: Cei care ati avut aceasta revelatie mai demult, scuzati-ma, eu acum am ajuns la ea, si bineinteles ca sunt incantata de propria mea idee, asa ca simt nevoia sa o impartasesc cu lumea! Stiu ca nu am inventat roata, si nici apa calda, dar unele lucruri simple sunt atat de utile, ca merita repetate. Am mentionat ca e revelatia MEA? Terapeutii stiu de ce asta e asa de important: revelatia proprie a omului e mai valoroasa pentru el ca toata teoria din lume.

Incepe povestea:

Se vorbeste mult si des in zilele noastre despre fericire, despre a gandi optimist, despre lucrurile care aduc fericirea si cu totii stim parca ca pe o poezie: ca lucrurile mici aduc fericirea, ca de fapt nu conteaza “sa ai” ci mai mult “sa fii”, si ca in jurul nostru sunt carti, cursuri, filme, si implicit oameni care au gasit cumva fericirea.

Ne-am gandit si noi alaturi de clientii nostri in cabinet cum sa raspundem la aceasta intrebare. Am gasit si articole, ca cel de mai jos, care face referire la diverse studii si cercetari care se ocupa de tumultosul subiect al gasirii fericirii. –link catre http://www.descopera.ro/cultura/10897546-cum-atingem-fericirea-o-perspectiva-stiintifica-asupra-modului-in-care-invatam-sa-ne-bucuram

Sunt momente in care uitam asta si ne simtim ghinionisti. Ca si cand am pierdut simtul valorii vietii noastre si e nevoie sa gasim un raspuns referitor la ce rost avem, de ce suntem aici, de ce ni se intampla ceea ce ni se intampla. Adolescentii sunt nelinistiti, fascinati si uneori obsedati de intrebarile astea, dar adultii in cea mai mare parte au uitat cat de uimitor si miraculos este ca suntem aici, fiecare dintre noi. Greutatile au "darul" asta, sa ne faca sa ne pierdem pe noi insine in lupta. Iata de ce am zis ca nu strica sa va reamintesc eu: daca cititi asta sunteti niste norocosi, pentru ca sunteti aici!

Fie ca-i vorba de o criza de rinichi cu febra si durere, sau una de apendicita, sau de o pana la masina in plin camp, sau de geanta care ti-a fost furata, sau de un accident de masina, sau de orice alta situatie care este neobisnuita si ne ia prin suprindere, reactia noastra emotionala va fi una pe masura, adica neobisnuita, imprevizibila, si care ne va lua prin surprindere. Cu alte cuvinte e posibil sa simtim un cocktail de genul: frica, panica, palpitatii, tremurat, ameteli, genunchi moi, sentimente de neputinta, incapacitatea de a intelege sau accepta ce se intampla si bineinteles tot felul de alte senzatii care vin de pe urma interpretarilor pe care le acordam situatiei.

Simtim emotiile pe care o persoana, sau ceea ce face o persoana, un loc, o activitate sau obiectele “statice” din jurul nostru (aparent) ni le provoaca. Prin obiecte “statice” ma refer la tot ce ne inconjoara, de la cana de cafea, la setul nou de accesorii pt baie, la bijuteriile pe care le purtam, la noul model de telefon pe care l-am cumparat, la cutia de ciocolata preferata, sau ultima achizitie in materie de tehnologie avansata. Fiecare dintre acestea ne face sa ne simtim intr-un fel anume.

Cat de bine ne descurcam sa numim si sa punem o eticheta pe emotia pe care o simtim? E bine de stiut faptul ca invatam pe masura ce crestem sa dam un nume emotiilor pe care le avem. Copiii simt la fel de intens ca adultii emotii diverse, dar se descurca poate mai greu in a identifica si a numi acea emotie pe care o simt. Asta insa nu este o regula. Pentru unii adulti este la fel de greu sa raspunda la intrebarea: “ce ai simtit atunci cand … ?”.

Cateodata, e greu sa ceri. Respingerea e de neconceput. In anumite situatii, pare a fi cel mai periculos lucru din lume. Dum dum dum duuum... Melodramatic, stiu, dar cam adevarat.

Ai avut vreodata nevoie de ceva important de la cineva important pentru tine, dar nu te-ai putut mobiliza sa ceri acel lucru? Ai simtit vreodata ca esti ca paralizat/a si nu poti sa ceri ce ai avea nevoie de la cine ai nevoie? Ca ar fi periculos sa ceri?

Ne punem in mainile altuia, atunci cand cerem, si e de inteles ca A CERE e un act care poate crea sau redeschide rani. E dificil si delicat sa jonglam cu dependenta de celalalt, teama de respingere, vulnerabilitatea noastra, credintele noastre despre noi insine si ceilalti si sa le lasam pe toate sa se vada, in momentul in care cerem. Riscul e atat de mare: sa fiu respins chiar cand m-am deschis si am oferit altuia pe tava nevoia si neputinta mea, si puterea de a ii veni in intampinare sau de a o frustra.

In ultimul timp (in mod misterios chiar dupa Congresul de Psihotraumatologie) mi-au intrat in cabinet mai multe persoane care se luptau cu traume recente. Acest articol e inspirat de ele, de discutiile si ideile care le-au mai luminat chipurile si care le-au ajutat sa se simta in fiecare zi macar un pic mai bine.

Ai trecut si tu de curand printr-o experienta traumatizanta? Ai fost intr-un accident, sau ai fost atacat de cineva pe strada? Ai pierdut un prieten, un parinte sau o alta persoana apropiata sufletului tau? Ai pierdut munca ta intr-un cutremur, o inundatie, o alunecare de teren? Ti-ai pierdut locul de munca, posibilitatea de a te intretine? Ai fost luat de langa cei cunoscuti, dus intr-un loc strain, batut, abuzat, terorizat? Ai aflat ca ai o boala mortala? Ai crezut ca ai sa mori sau ca ai pierdut tot ce erai?

Vi se par cunoscute interdictiile si intrebarile de mai sus? Poate si parintii vostri si ai mei le-au folosit la un moment dat. Eu stiu sigur ca le-am auzit de curand in parc, pe strada, etc, si bineinteles nu sunt singurele, lista lor poate continua. Cred ca daca am face un brainstorming impreuna am genera in mod sigur un numar foate mare de idei asemanatoare: ce spuneau cei mari ca trebuie sau nu trebuie sa facem.